Arad JC

În plină pandemie, cadre didactice, istorici, medici și cercetători ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și membri ai Comunității Evreilor din Arad au participat la comemorarea academicianului Nicolae Cajal. Evenimentul este organizat anual de UVVG Arad, pe data de 1 octombrie, la bustul lui Nicolae Cajal, aflat în fața sinagogii ortodoxe, pentru a marca ziua de naștere a academicianului.

„La inițiativa rectorului fondator al universității, profesorul Aurel Ardelean, academicianul Nicolae Cajal a sprijinit demersurile comunității arădene pentru a se înființa în Arad o facultate de medicină. Începutul a fost făcut în 1991 când a fost autorizată Facultatea de stomatologie, în anii următori apărând și celelalte specializări. Nicolae Cajal a fost un om deosebit, de o bunătate, așa cum spunea Andrei Pleșu, nemaiîntâlnită. Un om care nu era legat de Arad și cu toate acestea a sprijinit Aradul în demersul pe care intelectualitatea l-a făcut”, arată prof. univ. Marius Grec, directorul Centrului de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal”.

Profesorul Marius Grec subliniază că „în anul 2010, când a trecut spre cele sfinte academicianul Cajal, s-a înființat la Arad Centrul de Studii Iudaice, care funcționează și în prezent, iar în 2014 când s-a inaugurat acest bust, în prezența fiicei academicianului Cajal, Irina MarinCajal, Centrul de Studii Iudaice din Arad a primit numele «Academician Nicolae Cajal». Centrul de Studii Iudaice a fost o inițiativă a rectorului fondator profesorul Aurel Ardelean, care în colaborare cu fostul președinte al Comunității Evreilor din Arad, Ionel Schlesinger, a sprijinit înființarea acestei instituții, iar eu am avut, să spunem, menirea de a o realiza.”

„Să măture cât mai bine!”

În discursul comemorativ, ec. Raoul Vizental, președintele Comunității Evreilor din România îl prezintă pe omul Cajal, dincolo de paginile de funcții și titularizări pe care le putem găsi pe internet. Dumnealui face acest demers prin chiar vorbele distinsului virusolog, în care se remarcă mentalitatea iudaică. „Spunea ce a învățat de la tatăl lui «un om dacă trebuie să măture, să măture cât mai bine», de aici era și profesionalismul, în sensul că indiferent cine ce avem de făcut, trebuie să facem cât mai bine. Ce zicea legat de bunătatea lui «sunt un om bun, sunt un om generos. A face bine este o formă de egoism. Te bucuri tu mai mult decât altul. E o pasiune de a face bine. Am trăit într-o casă în care a face bine era un lucru susținut în permanență. Este o caracteristică a unui om care merită să trăiască.» El sublinia că omul care într-adevăr este bun merită să trăiască.”

Câinele pe nume Virus

„Mai zicea «sunt un profesionist al umanității. Am iubit și iubesc foarte mult locurile și instituțiile în care lucrez.» Era dedicat întru totul în ceea ce făcea și ce m-a distrat, i-a dat câinelui său numele de Virus.”, povestește Raoul Vizental, președintele Comunității Evreilor din Arad.

Născut într-o familie de evrei sefarzi, Nicolae Cajal a călcat pe urmele pașilor tatălui său, dr. Marcu Cajal, care era medic pediatru. Cajal fiul a mers, însă, mult mai departe pe calea științei, fiind discipol al acad. Ștefan S. Nicolau, întemeietorul școlii românești de virusologie.

Expert OMS

Conform enciclopediei „YIVO, Evrei în Europa de Est”, Cajal a fost membru activ al mai multor grupuri științifice și institute de cercetare. A devenit profesor și șef al Departamentului de virologie la Universitatea de Medicină și Farmacie din București și a servit și ca expert pentru Organizația Mondială a Sănătății la Institutul de Virologie al Academiei Române (din 1967); ca membru (din 1990) și vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994); și ca președinte (din 1998) al Academiei Române de Științe Medicale. De asemenea, a fost membru al Societății Regale Britanice de Medicină și al Academiei de Științe din New York. În 1992, a devenit președinte al Fundației Elias a Academiei Române.

Director al Institutului de Virusologie al Academiei Române, acad. Nicolae Cajal a continuat activitatea mentorului său, savantul Ștefan Nicolau, întemeietorul școlii românești de virusologie.

„Comunitatea academică a Universității de Vest «Vasile Goldiș» nu numai că îl comemorează pe academicianul Cajal, dar studiază din toate punctele de vedere rolul pe care Comunitatea Evreilor din Arad l-a avut în dezvoltarea Aradului și în decursul timpului. Să nu uităm, Aradul a cunoscut o perioadă maximă de dezvoltare în timpul în care foarte mulți evrei s-au implicat în viața economică și susținerea financiară a numeroase inițiative private.”, adaugă prof. univ. Marius Grec, directorul Centrului de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal”.

Participanții au depus buchete de flori și coroane la bustul academicianului Nicolae Cajal. Ceremonia din fața sinagogii ortodoxe a luat sfârșit după realizarea fotografiei de grup.

Margareta Vidorka Szegő

Foto: UVVG Arad

Sinagoga neologă este una dintre clădirile de patrimoniu ale orașului nostru. Ea se remarcă atât prin arhitectura deosebită, cât și prin istoria tumultuoasă care i-a precedat construcția, împletirea cu povestea etniei evreiești, a gândirii  evreiești și cu momente de mare însemnătate ale orașului nostru.

Totodată, clădirea este simbolul noului și al progresului în tradiția și ritualul evreiesc, schimbare ce s-a născut în Seesen, Germania (unde a fost construită prima sinagogă neologă, inaugurată în anul 1810) s-a răspândit mai întâi în Hamburg și Berlin, ajungând odată cu rabinul Aron Chorin și la Arad. Orașul a fost pus astfel la loc de cinste în istoria universală a gândirii evreiești prin toate valorile culturale adăugate de rabinul Aron Chorin, contemporanii și urmașii săi. Luându-și foarte în serios rolul de îndrumător al obștei sale, rabinul arădean a răspuns provocărilor aduse de evreii din Arad prin sfaturile practice, reformele sinagogale, cărțile publicate și o comunitate clădită pe valori morale, spiritual și educaționale foarte solide. În acest fel, sinagoga devine simbolul firesc al nevoilor de dezvoltare ale comunității. Însă, începerea construcției este amânată de mai multe ori datorită numeroaselor piedici puse de autoritățile arădene.

Istoria orală a comunității descrie munca de sisif depusă de cei pe umerii cărora s-a construit sinagoga. Membrii comunității nu s-au dat bătuți chiar dacă piedicile veneau de la autorități sau de la gruparea care nu accepta găndirea reformatoare a lui Chorin. Cei care s-au zbătut cel mai mult pentru realizarea acestui vis a fost rabinul Aron Chorin și judele Moises Hirschl. Cel din urmă a făcut colectare de fonduri pentru sinagogă, dumnealui fiind printre cei mai mari contribuitori financiari la acest scop și nu numai.

Comunitatea a inițiat nenumărate demersuri către autoritățile locale pentru a se găsi o locație acceptată de toată lumea. După numeroase amânări și replanificări s-a primit acordul pentru a construi pe actuala locație iar la începerea lucrărilor au participat chiar și oficialități arădene. Însă bucuria a fost de scurtă durată.

Samuel Hirschl, fiul lui Moises Hirschl descrie situația destul de complicată a acelor vremuri în care idea de drepturi egale pentru toate religile și etniile era încă un concept necunoscut. El povestește cum orice autoritate, indiferent cât de arbitrară, putea dispune anumite decizii la care evreii trebuiau să se conformeze. De multe ori, deciziile unui nobil sau a unei autorități se băteau cap în cap cu cele altor factori hotărâtori astfel încât evreii erau puși în situații greu de gestionat și extreme de periculoase.

Astăzi, membrii mai învârstă ai comunității spun că bunicii lor povesteau cum evreii săpau o zi întreagă pentru a face fundația sinagogii iar noaptea niște „binevoitori” astupau totul. Cert este că după trei săptămâni de munci istovitoare  vice locotenentul von Vásárhely a dispus încetarea imediată a oricăror lucrări.

Moises Hirschl a fost acuzat că nu respectă ordinul și a fost convocat de urgență în fața instanței de judecată a orașului. Hirschl merge la primărie unde era deja așteptat de o gloată gata să-l linșeze. Oamenii din fața clădirii și de pe holurile acesteia strigau injurii, acuzații și amenințări cu moartea la adresa judelui comunității evreiești. Ajuns în fața mai marilor urbei, Moises Hirschl îi convinge să meargă la locul săpăturilor și să se convingă că acestea au încetat. Astfel, ajunge să se salveze. Lucrurile nu rămân însă așa. Sunt chemați oameni să astupe locul pentru fundație și sunt plătiți cu multă băutură alcoolică și mâncare.  Comunitatea pierde astfel banii investiți în lucrare.

Dorind cu toată ființa lui să ajute comunitatea ce îi este atât de dragă, Moises Hirschl vine cu o idee năstrușnică. Având acordul rabinului Chorin și a comitetului de conducere al comunității, merge la autoritatea supremă din aceea perioadă, Majestatea sa Împăratul Francisc, Mare Prinț al Transilvaniei și îi oferă acestuia clădirea. Împăratul este impresionat de gestul lui Hirschl și al evreilor lui și acceptă oferta, devenind, astfel, protectorul sinagogii. Ea  primește  autorizația de construcție și nimeni nu se mai poate opune proiectului imperial.

Autorizația de construcție și onorurile imperiale

Datorită eforturilor deosebite făcute și a demersului său, judele Hirschl este decorat de împărat și se întoarce de la Viena în cele mai mari onoruri. Construcția sinagogii începe în anul 1828 sub îndrumarea arhitectului Domokos Helm și s-a finalizat în anul 1834.

În anul 1841, la etajul întâi al sinagogii a fost instalată orga construită de Antal Dangl. Astfel, sinagoga a primit cel de-al doielea element care deosebește o sinagogă neologă de una ortodoxă. Primul element este bimah (platforma de unde se citește Torah în Shabbat și de sărbători), care în sinagoga ortodoxă este situată în mijlocul sinagogii iar în cea neologă în față, după modelul altarelor din bisericile creștine.

Din punct de vedere architectural sinagoga a fost construită în stil  neoclassic, pe o fundație aproape triunghiulară ce este înconjurată de trei străzi: Strada Sinagogei, strada Cozia și strada Tribunul Dorbra. Ea este situată vis-a-vis de Casa cu lacăt și la aproximativ 200 de metri de sinagoga ortodoxă, ambele clădiri de patrimoniu ale Aradului.

Privită din exterior, clădirea dă senzația unei clădiri de apartamente cu două etaje. Ea a fost construită în acest fel atât din motive de securitate cât și din  perspectiva practică comunitară, clădirea adăpostind nu doar sinagoga ci și apartamentul rabinului, spații comerciale și altele. Astăzi, intrarea în imobil se face de pe strada Tribunul Dobra, printr-o curte interioară însă constructorul a gândit intrarea principală să fie de pe strada Sinagogei, unde descoperim o poartă încadrată de niște coloane.

Alte momente marcante din existența clădirii

În data de 17 august 1834 baronul Orczi, comisar regal, vine la Arad pentru a înmâna oficialităților diploma de oraș liber regesc. Cu această ocazie cortegiul se oprește și la sinagogă unde este întâmpinat cu fast de rabin. Aron Chorin l-a binecuvântat pe baronul Orczi în prezența întregii comunități.

Moartea rabinului Aron Chorin a survenit pe data de 24 August 1844, în Arad. Se spune că în cinstea lui au bătut clopotele bisericilor creștine, iar la funerarii au participat atât înalte fețe bisericești cât și personalități ale orașului nostru și nu numai, adunând oameni de toate etniile, religiile și păturile sociale.

În anul 2004, sinagoga a fost pusă pe lista monumentelor de patrimoniu ale municipiului Arad.

În 21 decembrie 2007 Comunitatea Evreilor din Arad organizează un eveniment în sinagoga neologă pentru a cinsti memoria Reginei Mamă Elena, căreia i-a fost acordat titlul de „Drepți printre popoare” de către poporul evreu. Momentul a fost cu atât mai somptuos prin prezența  Majestăţii sale Regele Mihai I.

Concertul prim-cantorului de la singogoga din Viena, Shmuel Barzilai în 2013, la care a participat și familia Herschel, urmașii judelui Moises Hirschl.

La împlinirea celor 300 de ani de viață evreiască în Arad (2017), sinagoga a găzduit mai multe evenimente. Remarcăm vizita familiei Fritz a cărei strămoș, Isac Elias a intrat în istorie alături de Marcus Mayr ca fiind primii evrei stabiliți legal în Arad, în anul 1717. Peter Fritz, urmașul lui Isac Elias ajută comunitatea arădeană în restaurarea cimitirului neolog vechi.

Rabinii neologi care au continuat pe drumul început de Aron Chorin au fost: Iacob Steinhardt (1845 -1885), Sándor Rosenberg (1886–1906), dr. Lajos Vágvölgyi (1906 -1940), dr. Nicolae Schőnfeld (1940 – 1961), Baruch Lerner (1961 -1963), Nicolae Kesztenbaum (1963 – 1965), Müller și Wiznitzer. Până la urmă funcția a fost suplinită o perioadă și de rabinul Timișoarei, dr. Ernest Neumann.

Astăzi, sinagoga neologă este folosită atât ca lăcaș de cult cât și  ca loc de desfășurare a multor evenimente culturale precum concerte, lansări de carte, expoziții și acțiuni caritabile. Ea face parte din seria de monumente vizitate de elevii care au participat la programele organizate de Complexul Muzeal Arad în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad și Comunitatea Evreilor Arad ai căror ghizi au fost Adelina Stoenescu, Anitta Mizsur (ambele muzeografi) și   Margareta Szegő, managerul de proiect al comunității.

Sinagoga este de asemenea vizitată de clase de elevi de la diferite licee și școli generale atât din municipiul cât și din județul Arad, precum și de grupuri turistice organizate ori simple persoane care doresc să înțeleagă istoria, tradițiile și moștenirea culturală evreiască.

Vidorka M. Szegő

Elevii și profesorii colegiului „Csiki Gergely” au vizitat sinagoga neologă din Arad, în cadrul unui proiect internațional. Acțiunea inițiată de HETI, fundația Irlandeză pentru Educarea despre Holocaust, contribuie în mod deosebit la înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat într-una dintre cele mai negre perioade ale istoriei omenirii. Astfel, elevii și profesorii din 11 țări europene vorbesc despre oamenii care au suferit sau au pierit în timpul Holocaustului, despre cum s-a putut întâmpla așa ceva și cum se poate evita un alt Shoah. Ei învață despre istoria, cultura și tradițiile evreiilor. Află de contribuțiile esențiale aduse de evrei în toate domeniile, pe întreg mapamondul, indiferent că ar fi vorba despre literatură, muzică, medicină, matematică, psihologie, fizică, ori alte părți ale cunoașterii umane.

Datorită acestui demers, elevii de peste 11 ani sunt mișcați emoțional atunci când plantează florile de Crocus, cele care dau numele proiectului. Gestul este făcut în memoria celor 1,5 milioane de copii evrei decedați în timpul Holocaustului și a altor mii de copii care au suferit datorită regimului nazist. Tinerii au aflat despre copii ca ei, cărora le plăcea să se joace, să cânte, să citească și să râdă, dar a căror vieți au fost curmate sau distruse de ura omului față de om. Atât elevii de la „Csiki Gergely” cât și cei din celelalte state europene au aflat, prin intermediul pedagogilor lor, despre distrugerea pe care o pot genera cuvintele, la ce orori duce xenophobia și ura.

Avertismentele curg neîncetat, „never again”, să nu lăsăm să se mai întâmple cu nicio nație, cu nicio etnie, cu nicio religie, cultură, minoritate indiferent de natura ei. Parafrazându-l pe Camus putem atrage atenția: ai grijă la ceea ce scoți pe gură să nu fie ciumă, să nu fie ca antisemitismul care s-a răspândit precum ciuma și dacă nu ar fi fost oprit ar fi amenințat să distrugă omenirea. Pentru că cel care începe cu ura față de evrei sau oricare altă etnie, continuă în același ton adăugând romii, maghiarii, românii, baptiștii, buddhiștii sau pe oricine i se pare altfel. Pastorul luteran Martin Niemöller a evidențiat această idee atunci când a spus: „Mai întâi au venit după socialiști și nu am vorbit …pentru că nu eram socialist. Apoi au venit după sindicaliști și nu am vorbit … pentru că nu eram sindicalist. Apoi au venit după evrei și nu am vorbit pentru că nu eram evreu. Apoi au venit pentru mine – și nu a mai rămas nimeni să vorbească pentru mine.”

Ajunși la sinagoga neologă, grupul elevilor din Csiki Gergely, împreună cu profesorii de istorie Angéla Olasz, Amalia Kass, Muntean Tibor și cu jurnalistul Ujj Janos, au fost întâmpinați Margareta Szegő, manager de proiect la Comunitatea Evreilor din Arad. După câteva fotografii de grup, Ujj Janos le-a vorbit copiilor despre personalitățile marcante ale comunității și istoria lor. Fiecare descriere a scriitorului arădean fiind presărată cu o amintire, la care ține, pe care dorește să o împărtășească despre prietenii lui evrei. Din vorbele jurnalistului de etnie maghiară îți dai seama cât de mult îi prețuiește pe etnicii evrei. Informațiile date de Ujj Janos au fost completate de Margareta Szegő cu detalii despre sinagogă, viața religioasă și cea culturală a evreilor arădeni. S-au auzit nume precum Hirschl și Chorin, judele și rabinul cărora le datorăm complexul sinagogal. S-a aflat despre sinagoga ortodoxă, despre școala evreiască și multe, multe altele.

Atât elevii de la Csiky cât și oricine altcineva calcă pragul sinagogii sau al Comunității Evreilor din Arad este supus câtorva exerciții de imaginație. Margareta Szegő le propune tuturor să se gândească cum ar fi fost dacă naziștii nu ar fi fost opriți. Ura răspândită de ei a început cu cei de religie mozaică, a continuat cu cei de etnie evreiască, indiferent de ce religie ar fi fost, a mers mai departe la a anihila persoanele LGTB, cele cu diferite grade de handicap, etc. Ciuma nazistă nu dădea semne de a se opri vreodată, erau vizați martorii lui Iehova, persoanele care aveau părul roșcat, etnia romă și așa mai departe. Nazismul, precum ciuma s-a răspândit prin cuvinte. Cuvinte spuse într-o doară, cuvinte care dor, cuvinte ce generalizează: evreii sunt…, rromii sunt…, românii sunt… În mentalitatea nazistă nimeni nu era destul de bun și întrebarea e dacă nebunia s-ar fi oprit la a-i omorâ doar pe roșcați sau ar fi continuat cu cei cu cei bruneți, cu cei ce au ochii căprui, cu șateni…? S-ar fi oprit vreodată? Tot ceea ce înseamnă diveristate umană, tot ceea ce e atât de prețios pentru supraviețuirea speciei noastre a fost desființat de către naziști.

Prin proiecte precum Crocus, prin vizite la sinagogă, fie ele alături de minunata echipă de pedagogi de la Csiki Gergely, fie alături de muzeografi extrem de pasionați precum Anitta Mizsur și Adelina Stoenescu, ori în evenimentele organizate de prof. Marius Grec, directorul Centrului de Studii, elevii învață că ura și xenophobia distrug omenirea. Felicitări tuturor celor mai sus menționați pentru toate aceste minunate demersuri de a valorifica cultura iudaică și de a-i familiariza pe elevi și studenți cu istoria, cultura, religia și tradițiile evreiești.

Text și foto: Vidorka M. Szegő

În cultura iudaică învățătura, dreptatea și responsabilitatea socială sunt pe primele locuri. Esența iudaismului este Tikkun Olam, adică repararea lumii, tuturor celor ce intră în tangență cu el cerânduli-se să își antreneze mușchii compasiunii, ai responsabilității și ai datoriei față de semeni. Rabinii și liderii comunităților sunt cei mai frenetici în acest sens. Însă doi dintre evreii arădeni au dus toate calitățile umane la un alt nivel. Deși între ei era o diferență de 24 de ani, cei doi au legat o prietenie trainică, ce i-a ajutat să depașească toate obstacolele ivite în calea lor. Rabinul Aron Chorin și judele Hirschl sunt două personalități cu caractere ce ne amintesc de eroii din poveștile copilăriei. Ei și-au adunat în jurul lor câțiva prieteni cu care au reușit să construiască o comunitate puternică. Povestea înțeleptului rabin am spus-o deja și o găsiți publicată tot pe aradjc.org. Iat-o acum pe cea a prietenului și aliatului său, neînfricatul Moises Hirschl.

Moises Hirschl s-a născut în 3 aprilie 1790, la exact 23 de ani și 8 luni după nașterea prietenului său Aron Chorin. El era copilul Evei Hirschl, născută Spitz și al comerciantului Jacob Hirschl ambii veniți din Buda veche, pe atunci Alt –Ofen. După datina vremii, s-a căsătorit de tânăr, în anul 1809, la 19 ani, cu văduva Charlote Blau, născută Steinbach; descrisă de familie ca fiind o femeie de o bunătate rar întâlnită. La numai un an după căsătorie i se naște primul copil, Samuel Hirschl, iar  apoi Eleonore Hirschl.

În 1813, când, la numai de 23 de ani, tânărul Hirschl este ales ca reprezentant al Comunității Evreilor din Arad, aici, se simte deja suflul curentului neolog și opoziția evreilor ortodocși la acesta. Fiind în asentimentul lui Chorin, Hirschl începe și el lupta împotriva fanatismului religios. În același an moare Abraham Birnstingel și soția sa, rămânând astfel 5 copiii orfani. Moses Hirschl devine tutorele lor și se asigură ca ei să beneficieze de educație și de toate cele necesare creșterii lor. În anul 1826, dumnealui devine jude al comunității, echivalentul funcției de președinte din zilele noastre.

În comunitatea arădeană, personalitatea lui Hirschl a fost deseori învăluită în ecouri mitice. Efortul lui și al celorlalți chorineri, adică apropiați ai rabinului, a dus până la urmă la construcția sinagogii neologe și a școlilor evreiești. Însă munca judelui a fost poate cea mai anevoioasă. Tocmai pentru a dedica cât mai mult timp pentru a trece peste obstacolele puse de evreii ortodocși și a învinge nedreptățile autorităților, Hirschl își dă demisia din funcția de jude după numai trei ani. Cu mult efort strânge bani pentru construirea sinagogii, donând chiar el sume imense și reușete să obțină chiar și aprobarea autorităților pentru construcție. Prin urmare încheie un contract cu maestrul constructor din Pécs și îi dă acestuia un avans de 1000 de florin.

În prezența unor oficialități arădene se face o ceremonie solemnă și se încep săpăturile pentru fundație, însă după trei săptămâni istovitoare de muncă vice locotenentul von Vásárhely a ordonat ca imediat să fie oprite toate lucrările. Moises Hirschl se supune numaidecât, însă nu apucă să dea bine toate ordinele de încetare a lucrărilor că și apare un trimis al autorităților care îi spune lui Hirschl că trebuie să se prezinte în fața instanței de judecată a orașului. Hirschl îl urmează știind că nu a făcut nimic rău, însă când ajunge la primărie observă că spiritele sunt încinse și se vede înconjurat de o mulțime pe cale de a-l linșa ce scandează împotriva lui. Înaintează pe holurile pline ale primăriei și urcă scările printre persoane care strigă să fie aruncat pe geam de la primul etaj. Ajuns în fața autorităților i se cere să dea socoteală de ce nu a încetat munca la sinagogă. Hirschl își apără cauza și le cere să meargă cu el la terenul respectiv pentru a vedea dacă se mai lucrează. Spre norocul lui Hirschl toți muncitorii s-au oprit, iar acesta a scăpat cu viață. Cei o mie de florin au fost pierduți și toată munca la fundația singogii a fost distrusă extrem de rapid de orășenii cărora li s-a dat băutură și mâncare pentru a acoperi terenul.

Însă cei doi lideri, Moises Hirschl și Aron Chorin nu se lasă. După ce depășesc o serie de obstacole, ducând împreună câte o luptă la fiecare nivel, ajung, până la urmă, la autoritatea supremă. Astfel, Majestatea sa Împăratul Francisc, Mare Prinț al Transilvaniei, a aprobat construcția sinagogii și a școlii. Acum nimeni nu se mai poate opune ridicării edificiului. Pentru eforturile sale  în ceea privește educația, Moises Hirschl este decorat de către împărat cu o medalia de aur, primind cele mai înalte onoruri din împărăție. De asemenea, este făcut cetățean de onoare al Aradului.

În 20 Martie 1851 depune jurământul de cetățean al Vienei, dar continuă să ajute atât Comunitatea evreilor din Arad cât și numeroasele instituții de bine facere din orașul natal. Bineînțeles, că și în capitala imperiului se ocupă de foarte multe acte de binefacere. Una dintre ele este donația de 3600 de florini pentru fundația orfanilor din Viena, cealaltă o donație de 500 florini pentru fondul de îmbrăcăminte al școlarilor nevoiași din Döbling.

Dacă marele rabin Aron Chorin este lumina ce a călăuzit sufletele și mințile evreilor arădeni, Moises Hirschl se dovedește a fi lumina care îi duce pe evreii arădeni și nu numai, spre progresul social și intelectual. Fiind un bun organizator, lui i se datorează construcția sinagogii neologe cu toate spațiile aferente, inclusiv cele pentru mica școală, apoi construcția școlii pentru fete. Dacă, Aron Chorin este marele rabin reformator, atunci Moises Hirschl este marele lider reformator. Cele două nume sunt și astăzi rostite cu evlavie atât de membrii comunității evreilor din Arad cât și de toți cei care cunosc istoria acestui oraș liber regesc.

Margareta Vidorka Szegő

Imagini obținute prin amabilitatea familiilor Devenson

Spectacolul despre Holocaust intitulat „Curajul mamei mele” va avea loc la Sala Studio a Teatrului Clasic I. Slavici din Arad, luni, 27 ianuarie, la ora 19, în cadrul programului o „Lună plină de teatru”.

Piesa este opera scriitorului maghiar George Tabori și este bazată pe povestea mamei lui deportată la Auschwitz. Tabori are un fel aparte de a scrie, presărat cu umor, scene cotidiene, dezastru și raze de soare. În distribuție îi vom avea pe  Matei Rotaru ( Teatrul Național Cluj) și Diana Ioana-Licu (Teatrul Clasic I. Slavici Arad). Piesa tradusă de Victor Scoradeț este o producție a Teatrului Nomad în parteneriat cu Fundația Tarbut și cu Mario Dance Atelier, în reagia lui Chris M. Nedeea. Prețul unui bilet este de 10 lei.

M. Szegő

Comunitatea evreilor din Arad a sărbătorit Hanuka în legătură directă cu mai multe comunități evreiești de pe întreg mapamondul. Raoul Vizental, președintele comunității arădene a răspuns cu entuziasm la propunerea venită din partea municipalității Haifa, asftfel că, împreună cu Moshe Bahar, directorul Beit Miler, Ronny Wittenberger, managerul studioului Beit Miler și Margareta Szegő, manager de proiect al comunității arădene au plănuit încă de la începutul lunii decembrie cum să organizeze această parte a festivității.

Seara de Hanuka a început cu un scurt discurs din partea lui Raoul Vizental. De asemenea, Boris Mor, oficiantul de cult al comunității, a spus câteva cuvinte despre semnificația sărbătorii. Au urmat grupul de copii al Clubului de Ebraică, organizat de Edla Botezatul și Margareta Szegő. Participanții la acest club sunt tinerii comunității, de la bebelaș la adolescenți. Ei au cântat „Hanuka, Hanuka”, „Ma-oz Tzur”, „Sevivon”, „Ner li” și „Iemei Ahanuka”. Ca în fiecare an, elevii Colegiului de Artă „Sabin Drăgoi” au prezentat un mic concert profesionist de cântece de Hanuka, presărat cu melodii din folclorul evreiesc. Ei au fost conduși de prof. Monica Milichi-Tebuie și acompaniați la pian de prof. Laura Manolache. Lumânările de Hanuka au fost aprinse de Sorana și Emi, doi dintre copii cei mai activi ai clubului de ebraică. Fiind și ziua de naștere a lui Ionel Schlesinger, președintele de onoare al comunității, colegii lui s-au gândit să îi facă o surpriză. Dumnealui a primit în loc de tort o gogoașă cu o lumânare în timp ce toți participanții îi cântau „Yom huledet sameah!” și „La mulți ani!”.

Toate aceste momente au fost transmise live atât către Haifa, Israel prin Beit Miler cât și către grupuri Interact și comunități evreiești din Sankt Petersburg, Rusia; Ghedera, Israel; Zagreb, Croația;  comunitatea Habad din București și Nahariya, Israel. Ca urmarea a transmisiilor live, am primit și filmarea din templul Coral, din București unde  însuși Klaus Iohannis, președintele României a aprins lumânările de Hanuka alături de Marele Rabin Menachen Hacohen. În discursul său din sinagogă, președintele țării a transmis un mesaj clar de intoleranță față de antisemitism, rasism și xenofobie.

La sfârșitul evenimentului, toți participanții au primit tradiționalele sufganiot, niște gogoși umplute cu gem , făcute special pentru acest eveniment.

Vidorka M.  Szegő

În data de 3 August 1766, în localitatea Weisskirchen, situată în Moravia, azi Hranovice-Cehia,  se naște cel care avea să ducă faima micii comunități a evreilor din Arad dincolo de hotarele Imperiului Austro-Ungar.

Aron Chorin și-a început existența într-o familie de evrei obișnuită de la acea vreme. Ei se mută în anul 1780 în localitatea Deutschkreutz care însă nu avea o ieșiva (școală evreiască) unde să studieze Tora, astfel că își continuă studiile talmudice la Mattersdorf, localitatea învecinată. Însă, tânărul Aron nu e trimis la ieșiva pentru a deveni rabin ci, conform obiceiurilor vremii, pentru a deveni un bun evreu. Tocmai de aceea, după terminarea studiilor, ca un bun evreu ortodox, Aron Chorin se însoară (la 17 ani) și își încearcă norocul într-una din puținele meserii pe care evreii acelor timpuri aveau voie să le practice și anume comerțul.

Bunul cunoscător al Torei se dovedește, însă, a fi un comerciant mai puțin potrivit și eșuează în afaceri. Atunci pedagogul și mentorul său, rabinul Jeremias din Mattersdorf îl recomandă pentru a devein rabin în, de abia înființata, comunitate evreiască din Arad, care pe atunci număra doar 352 de membri. Pentru munca sa, noul rabin arădean, primește 4 florini imperiali, dar 9 luni mai târziu, în iunie 1790, comunitatea i-a mărit deja salariul la 5 florini imperiali.

Așa cum spune preietenul și biograful său, rabinul Leopopld Löw, faptul că și-a format o familie la vârsta de 17 ani, că a fost un elev foarte bun la ieșiva, precum și atitudinea lui față de tradiție dovedește că Aron Chorin nu avea de gând să se împotrivească tradiției ortodoxe. Din poziția de rabin, însă, Chorin observă toate greutățile evreilor din Arad, și nu numai, și simte nevoia să îi ajute așa cum poate. El îi înțelege pe enoriași atunci când aceștia se plâng că slujba este prea lungă iar ei sunt foarte obosiți după o zi de muncă. El le vede truda și observă cum semenii lui încearcă să răzbească într-o lume ostilă. Atunci când este întrebat dacă este cașer să mănânci sturionul, Chorin se documentează temeinic din sursele religioase după care îngăduie consumarea acestui pește.

În urma a ceea ce avea să fie cunoscut drept „marea controversă a peștelui”, în anul (1798) scrie lucrarea „Imre No’am” (Cuvinte de desfătare) unde își prezintă pe larg punctul de vedere legat de consumul sturionului. Aceasta este prima lucrare dintr-o serie de scrieri în care se vede clar gândirea progresistă a lui Aron Chorin și accentul pus pe schimbarea mentalității din comunitățile evreiești. Astfel, rabinul arădean aduce schimbări atât în ceea ce privește tradițiile din siangogă cât și în afara ei. Însă, lucrările publicate și gândirea emancipată i-a făcut pe rabinii din  Buda să îl convoace, în anul 1805, în fața unui tribunal rabinic unde i se cere să își retracteze afirmațiile din lucrarea „Emek ha-Shaweh” (Calea înțelegerii) sau, ca pedeapsă, să i se taie barba, o mare umilire. Aron Chorin este huiduit la ieșirea din sala de judecată.

Rabinul revine la comunitatea arădeană și își continuă munca, dar se oprește pentru un timp destul de lung din a publica. În anul 1807, înaintează totuși un apel organelor locale de stat, care anulează sentința tribunalului rabinic. În 1819, versurile lui de „selicha” (rugăciune de penitență) sunt tipărite la Ofen. La sfârșitul lor, Aron Chorin justifică pe scurt de ce a introdus cununia în sinagogă. O nouă lucrare apare un an mai târziu: „Dabbar be-`Itto” (Un cuvânt la timpul său). Aceasta îi supără pe rabinii cu o gândire conservatoare dar este primită foarte bine în cercurile rabinice progresiste din Germania. Anul următor este propus ca rabin la Viena, însă fără încuviințarea autorităților. Opinia lui Aron Chorin în privința religiei devine una tot mai solicitată. În 1821, Marele ducat de Baden îi cere părerea cu privire la reforme și la îndatoririle care îi revin unui rabin iar în 1841, templul de la Hamburg îi solicită sfatul legat de utilizarea unei cărți de rugăciuni revizuită.

Rabinul de Arad îi încurajează pe tinerii evrei să învețe o meserie, chiar dacă este foarte greu, ca evreu, să ajungi ucenic la un neevreu. Deobicei, evreii erau respinși pe bază etnico-religioasă astfel încât opțiunile lor în ceea ce privește alegerea mijloacelor de trai se restrângeau considerabil.

Chorin vede necesitățile impuse de schimbările vremii atât pe plan social cât și în plan religios și își susține comunitatea cu toată tăria, pe tot parcursul vieții. Fiecare publicație, fiecare discurs, fiecare eseu sau scrisoare, vorbește despre înnoirile ce pot fi aduse pentru a ajuta la integrarea evreilor în societate, respectând totodată și directivele religioase. El a gândit tot timpul ca un evreu ortodox pentru care comunitatea a fost pe primul loc. Astfel, rabinul împreună cu judele Moses Hirschl se gândesc construirea unei sinagogi și a unei școli evreiești însă demersurile lor întâmpină nenumărate obstacole atât în sânul comunității, în ceea ce privește școala, cât și din partea autorităților locale, în ceea ce priviește sinagoga. Se trimit mai multe petiții către Consiliul orășenesc iar în anul 1821 acesta constituie o comisie specială care hotărăște ca sinagoga și școala să fie ridicate în spatele primăriei  de atunci, acum în piața Avram Iancu. Construcția este, în repetate rânduri, amânată. Mai apoi, planurile se modifică din nou pentru piața Peștelui, pentru care comunitatea obține autorizație de construcție. Însă piedicile nu contenesc să apară, iar comunitatea hotărăște, până la urmă, să construiască complexul format din sinagogă, școală, locuințe pentru elevi și spații comerciale într-o altă locație, chiar și fără autorizație. Astfel, la data de 24 aprilie 1827 se începe săparea fundației. Însă ceea ce evreii săpau ziua noaptea era astupat. Atunci, judele Moses Hirschl are o idee deosebită. El merge la Viena pentru a cere audiență la împăratul Francisc al II-lea. Judele îi explică împăratului situația și îi oferă acestuia sinagoga. Împăratul acceptă oferta și îl decorează pe Moses Hirschl. De acum nimic nu mai împiedică ridicarea edificiului atât de drag lui Chorin. Nu este de mirare că în același an, rabinul începe să rostească rugăciunea pentru Francisc al II-lea, marele principe al Transilvaniei și pentru patrie în limba Germană. Siangoga se construiește după schițele arhitectului Heim Dominicus (Heim Domokos), care în 1934 devine cel dintâi primar al Aradului.

De fapt, anul 1834 este unul de o mare însemnătate pentru oraș deoarece se inaugurează sinagoga și Aradul devine oraș liber regesc. În data de 17 august 1834 baronul Orczi, comisar regal, vine la Arad pentru a înmâna oficialităților diploma de oraș liber regesc. Cu această ocazie cortegiul se orpește și la sinagogă unde este întâmpinat cu fast de rabin. Aron Chorin l-a binecuvântat pe baronul Orczi în prezența întregii comunități. Orga sinagogii este instalată în anul 1841. Aron Chorin moare la numai trei ani după aceea, pe data de 24 august 1844.

Pe tot parcursul activității sale ca rabin al Aradului, Aron Chorin se gândește să îi îndrume cât mai înțelept pe membrii comunității sale. Fiecare reformă este gândită pentru a veni în spijinul enoriașilor. În ciuda tuturor greutăților, rabinul arădean crează legături cu toate minoritățile etnice și religioase din oraș. Bunăoară, în timpul procesiunii funerare a marelui rabin clopotele tuturor bisericilor din oraș răsună în cinstea acestuia. La înmormântare participă toate personalitățile orașului iar necrologul său apare atât în publicațiile arădene cât și în cele evreiești și creștine din Europa centrală și de est.

Margareta Szegő

Bibliografie selectivă

1. Löw Leopold (2017), Áron O schiță biografică, Editura “Vasile Goldiș” University Press Hereditas, Arad.
2. Istoria Evreimii Arădene (1996), Editura Minimum, Tel Aviv.