O vizită memorabilă
Material preluat din cotidianul EUROPEANUL
În ziua de 19 mai 2016, la Arad a fost organizat un Seminar pentru profesorii de istorie, sub genericul: Predarea problematicii holocaustului în școlile din România, în condițiile în care România a preluat în martie 2016 Președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).
Evenimentul a fost onorat de Dr. Chava Baruch, educator în cadrul Departamentului pentru Europa Centrală a Școlii Internaționale pentru Studierea Holocaustului „Institutul Yad Vashem” (Israel).
Întâlnirile, cu profesorii – dar și cu elevii – au fost organizate în Sala festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad. Alături de dr. Chava Baruch, s-au aflat: Ing. Ionel Schlesinger, Președintele Comunității Evreilor din Arad, dr. Simona Stiger, de la Inspectoratul Școlar Județean Arad – membru al Consiliului științific al Centrului de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal” din Arad, coordonatorul seminarului fiind dr. Adelina Stoenescu de la Complexul Muzeal Arad.
Dr. Chava Baruch este născută în Ungaria, dar a emigrat în Israel în 1964. Este absolventă a Universității din Tel Aviv și Universității Evreiești din Ierusalim – specializarea Istorie – cercetarea științifică fiind orientată pe problematica Comunităților evreiești neologe din Budapesta în perioada 1941-1943, respectiv cea a ghetoului evreiesc din anul 1944. În cadrul „Institutului Yad Vashem”, Dr. Chava Baruch coordonează seminariile pentru profesorii din România, Ungaria, Croația, Serbia, Slovacia, Cehia și Albania. Temele abordate la Arad de către Dr. Chava Baruch au fost diverse și deosebit de interesante:
– De ce și cum trebuie predat despre Holocaust?
– Filosofia pedagogică a Institutului Yad Vashem;
– Abordarea pedagogică a predării Holocaustului, în conformitate cu vârsta elevilor (atelier);
– Aspecte pedagogice privind vizitele la locurile memoriale ale Holocaustului;
– A doua generație a Holocaustului.
Un punct important al prezenței în Arad a d-nei Baruch a fost vizita efectuată, vineri 20 mai, la sediul Centrului de Studii Iudaice din Arad, aflat în incinta Comunității evreilor din Arad și la Sinagoga neologă. Cu acest prilej, d-na Dr. Chava Baruch a avut o fructuasă întrevedere cu Directorul Centrului de Studii Iudaice din Arad, prof. univ. dr. Marius Ioan Grec și cu președintele Comunității Evreilor Arad, Ionel Schlesinger, pe teme de interes comun.

A fost evocată importanța – pentru România – preluării Președenției IHRA, câteva aspecte ale dezbaterilor de luna trecută de la Ministerul de Externe, unde au fost prezente câteva dintre centrele de studii iudaice din România – inclusiv cel din Arad, precum și modul în care „Institutul Yad Vashem” se poate implica în activitățile educative – care trebuie să se desfășoare atât în mediul preunivesitar, cât și în cel universitar – pentru conștientizarea pericolului care planează asupra lumii contemporane, dacă mentalități xenophobe, precum cele care au dus la declanșarea celui de-al II lea război mondial, persistă.
A fost vizitată, mai apoi, Sinagoga neologă – edificiu arhitectonic de excepție – construcție care acum doi ani a împlinit 180 de ani de existență. Istoria sinagogii este legată de Rabinul reformator Aaron Chorin, de la nașterea căruia anul acesta se împlinesc 250 de ani. Doamna Baruch, specialistă în studiile neologe, a fost încântată de vizită și de rezultatele avute, urmând ca în viitorul apropiat, legăturile dintre Arad și „Institutul Yad Vashem” să se intensifice.


