Comemorarea Holocaustului
Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului a fost marcată atât la Cimitirul Evreiesc Vechi, cât și în aula Universității de Vest „Vasile Goldiș“ Arad
Rabinul, preoți ai cultelor din Arad, membri comunității evreilor, profesori universitari, elevi, studenți, dascăli precum și alte persoane care au dorit să aducă omagiu memoriei victimelor Holocaustului au fost prezenţi mați, 17 octombrie 2017, la cimitirul Evreiesc de Rit Neolog din Grădiște.

Manifestarea a început cu un scurt discurs al d.lui ing. Ionel Schlesinger, președintele Comunității Evreilor Arad (CEA), în care dumnealui a subliniat necesitatea luptei continui pe care trebuie să o purtăm toți împotriva antisemitismului, a xenofobiei și a discriminărilor de orice fel. A urmat Kaddishul, rugăciunea pentru morți, spusă de Avraham Ehrenfeld, rabinul comunității arădene.

Printre participanți, amintim distinșii profesori universitari, din partea UVVG Arad, împreună cu prof univ Marius Grec, Tiberiu Dekany și familia Charles și Aniela de Vegvar, ca reprezentanți ai urmașilor familiei baronului Neuman.

Lansare de carte
Aducerea aminte s-a mutat în Aula „Ștefan Cicio-Pop” a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, unde într-o sala arhiplină atât de personalități ale Aradului, cât și de studenți, elevi și cadre didactice, a avut loc lansarea volumului „Holocaustul sub guvernul Antonescu. Întrebări și răspunsuri”, scris de Liviu Beriș și finanțat de „The Friedrich Ebert Foundation”. Distinsul autor și totdată președinte al Asociației evreilor din România victime ale Holocaustului (AERVH) a primit diploma de „Prieten al Centrului de Studii Iudaice”, din partea prof. univ. Marius Grec, director al instituției.

Deschiderea ceremoniei a fost făcută de corul elevilor de la Colegiul de Artă „Sabin Drăgoi”, dirijat de prof. Monica Tebuia, şi acompaniat la pian de prof. Dor Niculescu. A urmat un moment de reculegere păstrat în memoria victimelor Holocaustului și câteva cuvinte de mulțumire pentru acest distins omagiu, rostite de dl ing. Ionel Schlesinger.

Partea cea mai importantă a evenimentului a fost discursul ținut de prof. univ. Liviu Beriș. Autorul a vorbit din experiența personală, arătând cum războiul, foametea, spălarea de creier și ura față de semeni a transformat oameni, a distrus vieți și a creat monștri. Adânc întipărite în memoria lui, ororile Holocaustului l-au făcut pe Liviu Beriș să vorbescă despre cele întâmplate înspre a fi învățătură pentru noi toți să nu lăsăm istoria să se repete.
Margareta Szegő

		