Arad JC

Mulți dintre evreii arădeni de odinioară au ales să lucreze în domenii prin care puteau contribui la dezvoltarea literaturii și a culturii orașului de pe Mureș. Numele lor au avut rezonață puternică în acele vremuri, iar prin munca lor au adus o plusvaloare României. „Istoria evreimii arădene” apărută la editura Minimum, în 1996, îi amintește pe Carol Balla, editorul șef de la ziarul „Jövö” (Viitor), Joan Aszodi, Ladislau Földes, Géza Pilisi, membru al clubului PEN Internațional al jurnaliștilor, Gheorge Bérczy, Eugen Multas, Nicolae Zeiner, Anton Lisz, Oszkar Szomory (deportat în Transnistria între 1942-1944); Pavel Salgo, Francisc Solymos, Carol Noti, Alexandru Messer, Rezes Gheorghe, Tiberiu Molnar și Ludovic Pinter.

Familia Stauber împreună cu Heinrich Salgo s-au ocupat de administrarea tipografiei, iar din „Magyar Könyvszemle”,  broșura Muzeului Național Maghiar, biblioteca Széchényi, apărută în anul 1907, aflăm că Stauber József este redactorul șef care tipărește și difuzează publicația „Aradi Közlöny”. În lunga sa existență (1885-1940), ziarul crează o comunitate de jurnaliști de religii și etnii diferite, câțiva dintre ei menționați și în „Romániai-magyar irodalmi lexikon” (Lexiconul literar român-maghiar). Lista jurnaliștilor și a scriitorilor arădeni de origine evreiască este una cuprinzătoare, ei publicând la mai multe cotidiene precum „Jövö” și „Uj Kelet”.  Însă „Aradi Közlöny”, de altfel, o pepinieră de jurnaliști, a fost locul unde s-a format unul dintre cei mai cunoscuți autori ai acelor vremuri.

Károly József s-a născut în Arad, pe 28 august în anul 1886, într-o familie evreiască foarte săracă, cu cinci copii, în care mama, Zeiner Júlia era casnică, iar tatăl, Klein Lajos muncea cu ziua în diverse locuri. Din lexiconul de literatură Român – Maghiar (Romániai magyar irodalmi lexikon) apărut la editura Kriterion în 1991, aflăm că scriitorul a absolvit școală reală în 1904 și se pregătea să devină profesor. Dar, pașii vieții l-au dus înspre jurnalism. A debutat la „Aradi Közlöny”, unde a profesat ca editor ​​timp de patru ani. A mai lucrat în redacțiile ziarelor din Oradea și Budapesta.

Lexiconul Român – Maghiar spune că „s-a retras din jurnalism în anii 1920 și a trăit din vânzarea propriilor cărți. Scrierile sale amestecă gânduri conservatoare și progresiste”. Însă, lexiconul maghiar- evreiesc, apărut în Budapesta, în 1929, declară că „actualmente, trăiește în Berlin unde este colaborator al mai multor ziare germane”. Aceeași sursă amintește de cariera de traducător din limba germană a lui Károly József și spune că a avut mare succes în domeniu. Cert este că, în anul 1927 apare cartea „A nagy fordulat” (Marea întorsătură), la editura Corvin I. Lányi Könyvnyomdai Műintézete, iar în anul 1934 romanul satiric „A halott” (Decedatul), publicat de autor, la tipografia Reiner. Urmează „A pénz embere” (Omul banului), publicat la tipografia Lovrov & Co. Magyar miniatürök (elbeszélések – convorbiri), Napoleon házasit, o piesă de teatru în trei acte, jucată pe scena arădeană. Károly József a decedat la Arad, în anul 1960.

 Margareta Vidorka Szegő

Comerciantul care s-a născut în anul 1760 este poate unul dintre cei mai cunoscuți arădeni de odinioară, deoarece a construit ansamblul de clădiri care urma să devină cunoscut ca Teatrul vechi și Casa Hirschl. Dacă ați auzit vreodată de Festivalul de Teatru Underground, să știți că multe dintre piese au fost prezentate pe scena acestui edificiu. Însă familia Hirschl își leagă numele de însăși existența singagogii neologe.

Jacob Hirschl ajunge să se căsătorească cu Eva Spitz, care naște mai mulți copii. Ambii sunt evrei veniți din Buda veche, pe atunci Alt-Ofen. Pe data de 3 aprilie 1790, Jacob și Eva sunt binecuvântați cu un băiat pe care îl numesc după Moishe Rabeinu, eliberatorul robilor din Egipt. Faptul că Jakob Hirschl a ales să construiască un teatru în curtea casei sale este destul de nonconformist, indiferent de Zeitgeist-ul momentului, însă fiul său, Moises Hirschl, duce lucrurile și mai departe. Moises este cel care, alături de rabinul Aaron Chorin, înțelege nevoile Comunității Evreilor din Arad și încearcă să ajute. El învață meseria de comerciant de la tatăl său și donează sume importante pentru nevoile comunității.

În 1813, vedem că Jacob și Eva au ales bine numele fiului lor, deoarece la numai 23 de ani, tânărul Moises devine reprezentant al Comunității Evreilor din Arad. Aici se simte deja suflul curentului neolog. Fiind în asentimentul lui Chorin, Moises Hirschl începe și el promovarea reformei.

Iată, Moises, fiul lui Jacob Hirschl, devine judele, conducătorul comunității și mai apoi tot el este cel care salvează însăși existența sinagogii neologe, mergând la împăratul Francisc, de unde se întoarce cu nenumărate onoruri. Jacob ajunge să vadă sinagoga construită prin imensa strădanie a fiului său, însă moare în data de 3 martie 1850, la frumoasa vârstă de 89 de ani. Un an mai târziu, Moises depune jurământul de cetățean al Vienei.

Margareta Vidorka Szegő

Împreună cu familia sa și cu familia Elias, Marcus Mayer este unul dintre primii evrei care se stabiliește cu acte în regulă în orașul Arad, în anul 1717. Ei obțin o scrisoare de protecție de la Locotenetul Baron Ștefan Cosa, comandantul Cetății Aradului și a zonei Mureșului. Documentul original, scris în limba germană, îi menționează pe cei doi ca „evreii de casă și de curte” pe care Cosa i-a primit sub protecția sa.[1] Li se interzice, însă, să aducă sau să găzduiască alți evrei în casele lor, indiferent care ar fi pretextul respectiv. „Cu toate acestea, exemplul comandantului cetății va fi urmat, în curând, și de alții  precum colonelul Horvát, locotenent colonelul Jurikovic și alţi funcţionari publici care au găzduit unele familii de evrei”[2], spune Ottó Lakatos. În anul 1743, consiliul comitatului Arad îi identifică pe Elias, Wingler, Markus Ferencz – strămoșul familiei Köppich, Herschel Goldschmidt – strămoșul familiei Herz și Iacob Löbl – strămoșul familiei Tenner.[3] Populația evreiască din Arad are o creștere constantă, în 1785 însumând 41 de familii.

De reținut este faptul că evreii trebuiau să plătească 120 de forinți, dar în realitate au plătit 180 de forinți ca taxe de protecție, serviciu despre care Lakatos spune că aveau mare nevoie în acele timpuri. Într-adevăr, din documentele și scrierile vremii observăm o atitudine potrivnică evreilor. Vedem cum evreii sunt marginalizați atât prin supraimpozitare cât și prin obstacolele ce li se pun la fiecare pas, ca de exemplu încercarea lui Cosa de a limita numărul lor, amenințarea constantă cu expulzarea în cazul în care nu achită taxa tolerantialis, îngrădirea unor drepturi, precum cel de a practica anumite meserii și o atitudine a societății în general ostilă. Problemele legate de taxe, le aflăm pe îndelete de la istoricul maghiar Sándor Márki, care detaliază situația din 1745, când ordinul a fost „să nu se permită niciun astfel de gând că «această națiune ebraică» să plătească impozit pe casă împreună cu creștinii căci așa ei se vor considera egalii catolicilor”.[4]

Până în anul 1770 singurul mod al evreilor de a-și câștiga existența rămâne să fiarbă pălincă, iar Lakatos vorbește despre îndeletnicirea lor din casele de pălincă din „șanțurile” pentru care trebuiau să plătească arendă separată și problemele pe care le întâmpinau chiar și așa. În cultura iudaică este de la sine înțeles ca, atunci când evreii mai religioși se mută undeva unde nu există o comunitate evreiască, ei să construiască o casă de rugăciune, iar când comunitate crește, atunci o sinagogă și o școală. Așa se întâmplă și cu primele familii care  ajung în Arad. Ei au avut o casă de rugăciune în zona care pe atunci se numea orașul Raț, în maghiară Rácváros[5] (Ratzfertei). Acesta a fost primul pas care ne face azi să vorbim cu admirație despre tot ceea ce a construit Comunitatea Evreilor din Arad în cele trei secole, fie că este vorba de o moștenire culturală, arhitecturală, spirituală sau intelectuală.

Margareta Vidorka Szegő

Referințe bibliografice:

[1] Lakatos Ottó, Arad Története (Vol. II), Arad, 1881, p. 77

[2] Idem,

[3] Istoria Evreimii Arădene, Editura Minimum, 1996, p. 24

[4] Márki Sándor, Aradvármegye és Arad Szabad Királyi Város Monographiája, Arad, 1895, p. 757-758

[5] Lakatos Ottó, Arad Története (Vol. II), Arad, 1881, p. 78

Doctorul Windholz a fost co fondatorul și directorul sanatoriului privat care purta numele familiei. Pe una din paginile de internet care păstrează memoria evreilor din Europa Centrală și de Est din secolul XX aflăm despre Marcel Roth, doctorul chirurg care a lucrat în sanatoriul arădean. „La scurt timp după ce m-am născut, s-au mutat la Arad pentru că tatăl meu a primit acolo loc de muncă, într-un sanatoriu. Era un sanatoriu privat, cunoscut prin tot Aradul sub numele de Sanatoriul Windholz. Fondatorii Windholz au fost evrei. Întregul sanatoriu a aparținut familiei Windholz. Pe măsură ce reconstruiesc lucrurile acum, sanatoriul s-ar fi prăbușit în jurul anului 1933, iar apoi ne-am mutat la Cluj-Napoca” povește András Rác, fiul lui Marcel Roth, pe site-ul Centropa.org, într-un interviu realizat de Czingel Szilvia,în Budapesta, în anul 2007.

Însă familia Windholz a suferit o tragedie atunci când unul dintre cein doi fii a decedat dintr-un accident, în timpul  celui de al II-lea război mondial. În acea perioadă, evreii au fost persecutați, strămutați, izolați din punct de vedere socio- economic prin toate măsurile luate împotriva lor. Péter era un copil de 17 ani care a supraviețuit tuturor suferințelor până în anul 1944. Cei mai în vârstă membrii ai comunității povestesc cum în luna martie a acelui an, băiatul era pe malul Mureșului și a dat cu piciorul într-o minge, de fapt capcană care i-a adus moartea. Incidentul este povestit și în cartea „Istoria Evreimii Arădene”, apărută la Editura Minimum, în anul 1996, unde se spune că „… o grenadă explodată accidental pe malul Mureșului a ucis pe tânărul Péter Windholz, fiul doctorului Béla Windholz și i-a sfârtecat piciorul prietenului său Kardos Emeric. Deși legătura logică dintre accident și agravarea situației evreilor din Arad s-a dovedit falsă, lipsită de temei, faptul necesită a fi amintit, deoarece oglindește starea de spirit a evreimii. Mii de arădeni au luat parte la înmormântarea lui Péter.”

Margareta Vidorka Szegő

Comunitatea evreilor arădeni de odinioară a avut mulți lideri atât spirituali cât și sociali. Marele rabin Aaron Chorin a adus iluminismul evreiesc la Arad, punând bazele unei reforme spirituale și organizaționale. Dumnealui, alături de Moses Hirschl, de membrii comitetului de conducere al comunității, de donatori și de ceilați membri ai obștii au construit sinagoga de rit neolog, au făcut școala și au creat o comunitate legată în egală măsură de iudaism și de arădeni. Împreună cu arădenii de alte confesiuni au făcut ca orașul să fie un loc al înțelegerii și prieteniei, care dăinuie și azi, împotriva tuturor furtunilor istoriei.

Aradul s-a dezvoltat atât datorită marilor familii precum cea a baronului Neuman, care a construit industria arădeană, cât și datorită micilor comercianți, a oamenilor simpli, care au știut să facă un hub chiar și dintr-o simplă prăvălie.

Úri Fehérneműek

Un astfel de om a fost Marton Münz (1868- 1935), a cărui magazin de textile pentru domni (Úri Fehérneműek) se afla pe Bulevardul Revoluției (pe atunci Andrássy tér) chiar lângă filiala arădeană a binecunoscutului  magazin de produse  feroase Andrényi Károly és fiai (Andrényi Károly și fii). Casa părintească o avea aproape de sinagoga neologă pe strada Asztalos Sándor, actuala Tribunul Dobra, la numărul 8. Înainte de a se ocupa cu comercializarea lenjeriei pentru domni, Marton a lucrat în atelierul de pantofi al bunicului său. Mai apoi, afacerea de familie a devenit magazinul lui Marton, din palatul Bing Vilmos (Bulevardul Revoluției colț cu strada Unirii). Acesta, își alegea, an de an, cea mai frumoasă marfă și pleca, pentru a o prezenta, la marele târg de textile din Budapesta. Aici, se aduna crema întregului Imperiu Austro-Ungar, în ceea ce însemna producători și comercianți din domeniu. Printre cele mai căutate articole vândute de arădeanul nostru erau cămășile și pălăriile.

Marton Münz se căsătorise cu Rozália Scheer, a treia fată dintr-o familie cu 6 șase copii. Nunta avea să aibe loc pe data de 2 mai 1894, conform registrului de stare civilă al căsătoriilor, înregistrarea cu numărul 21. Ca martori, au semnat Adolf Scheer (tatăl miresei) și Ferenc Münz. Din păcate, tatăl mirelui decedase în anul 1883.

Numele de Scheer poate fi găsit în relatarea unei nedreptăți suferite de un anume Scheer, în cartea „Istoria evreimii arădene”, apărută la editura Minimum, în 1996 și ar putea fi legat de unul dintre cei 5 frați ai Rozáliei: Gizella, Julia, Jakab, Jenő, Miksa. Volumul, care este un efort comun al mai multor arădeni, povestește cum „Într-o seară a lunii decembrie 1940, cei trei proprietari ai cafenelei Dacia din centrul orașului- dintre care doi evrei: Scheer și Leipnicker, al treilea fiind dl Zsédei, cu toții bine cunoscuți- au fost arestați și transportați la renumita «casă verde» așezată la intrarea în păduricea orașului și reținuți până când au semnat predarea cafenelei, care a doua zi a fost rebotezată ca «proaspătă întreprindere românească»” (pag. 90)

Anii trec, iar lui Marton Münz și Rozáliei li se nasc trei copii: Sara, Magda și János (n. 1909). La Gimnaziul Minorit, mezinul familiei, János, se împrietenește cu Imre Salamon, colegul său de clasă. Băiatul, și el de origine evreiască, îl prezintă familiei, ocazie cu care o cunoaște pe frumoasa Jolan, sora lui Imre. Ceea ce a început ca o prietenie de familie, în foarte scurt timp, se transformă într-o frumoasă poveste de dragoste.

Imediat după absolvire, în anul 1927, János s-a hotărât să plece în Franța. Ambele surori ale lui János, Sara și Magda, cât și părinții lor, rămân în Arad iar Sara se căsătorește cu binecunoscutul avocat Juliu Katz.

            Călătoriile domnului ursuleț

Departe unul de celălalt, János și Jolan își duc dorul unul altuia și își trimit multe scrisori în care împărtășesc gânduri, strări de neliniște, datorate situației socio-politice și speranțe pentru viitorul lor. În corespodență, János primește porecla de Zebulon/Zebike iar Jolan devine Dorka, făcând referire la personajele principale din îndrăgita carte pentru copii „Mackó ur utazása” (Călătoriile domnului ursuleț). Un an mai târziu, János se întoarce la Arad pentru scurt timp. Jolan petrece câteva luni la o mătușă, care locuiște aproape de granița cu Serbia, apoi este găzduită, pentru o perioadă, de sora ei, în București. În 1932 se decide să plece la János. Astfel, ei ajung să se căsătorească, în același an, în orașul iubirii, la Paris.

În Franța, János a devenit un medic deosebit, iar Jolan a putut să își crească copiii și în același timp să își continue pasiunea, chiar vocația, de a crea cele mai frumoase tablouri în care privitorul se poate pierde pe sine. Talentul ei a putut fi confirmat încă de la vărsta de 17 ani, când picta deja portrete și scene de o vitalitate neobișnuită.

Deși, în anul 1935, János și Jolan s-au botezat în Biserica Reformată Calvinistă, ei au păstrat și au dat mai departe valorile și idealurile primite de la părinți. Filosofia lor de viață era că nu contează religia, etnia, cetățenia sau alte aspecte care dezbină omenirea. Tot ceea ce contează este ființa umană, respectul și buna înțelegere.

P.S. Aș dori să mulțumesc urmașilor familiei Münz pentru că m-au contactat.

Margareta Szegő

Articol apărut în Administrație românească arădeană, studii și comunicări din Banat-Crișana, Volumul XVI, 2021; p. 467

Fiul lui Simon Elias și nepotul lui Isac Elias (Éliás Izsák), Ármin Éles (după maghiarizarea numelui) nu se lasă mai prejos în ceea ce privește realizările familiei. El este unul dintre întemeietorii Camerei de Comerț și Industrie a Aradului alături de alți evrei precum: Paul Walfisch, Ferenc Grünwald și Tivadar Ottenberg.

Tatăl său, Simon Elias a fost membru în comitetul de conducere care a preluat școala evreiască în anul 1862 alături de președintele de atunci al Comunității Evreilor din Arad, Deutsch Ignacz.

Bunicul lui Ármin Éles este Isac Elias împreună cu Marcus Mayer au fost primii evrei care s-au stabilit în orașul Arad. Ottó Lakatos ne vorbește despre prima pagină din evidența familiilor evreiești din comunitate, unde apare, de asemenea, numele de Éliás Izsák, astfel putându-l considera unul dintre întemeietorii Comunității Evreilor din Arad. Același lucru îl putem spune și despre bazele primei instituții evreiești din Arad, Hevra Kadisha (sau Chevra Kadisa), care a luat ființă în același timp cu comunitatea[1], dacă nu chiar înaintea ei. Întemeietorul ei pare a fi, de asemenea, Isac Elias, în anul 1729.[2]

La început, organizația de caritate se ocupa de înmormântarea evreilor, administrarea cimitirelor și îngrijirea bolnavilor. Numărul membrilor ei a crescut concomitent cu dezvoltarea comunității, iar în 1869 instituția avea 520 de membrii cotizanți, urcând la 700 în anul 1900. În 1840, Hevra Kadisha a înființat un spital separat care a fost mărit în anul 1861.[3] Serviciile oferite de Hevra Kadisha s-au extins de la sistematizarea, amenajarea și îngrijirea cimitirului neolog și al celui ortodox, la crearea și întreținerea spitalului, la ajutorarea celor în suferință, fie ei invalizi, incapabili de muncă, vârstnici și așa mai departe.

Totodată, cel mai vechi mormânt din cimitirul evreiesc de rit neolog din Arad este cel al bătrânului Isac Elias (Éliás Izsák) care a decedat pe data de 5 iulie 1754

Margareta Szegő

Referințe bibliografice:

[1] Lakatos Ottó, Arad Története (Vol. II), Arad, 1881, p. 81

[2] Istoria Evreimii Arădene, Editura Minimum, 1996, p. 39

[3] Újvári Péter, Magyar Zsidó Lexikon, Budapesta, 1929, p. 58

De-a lungul gernerațiilor, familia Elias/Éles continuă să fie una de intelectuali,  medici, pedagogi, antreprenori și deschizători de drumuri, pe mai multe continente. Însă, oriunde i-ar purta viața, ei sunt legați de Arad, iar faptele lor sunt călăuzite de cerința evreiască de a face nu mai bine și de a repara lumea (Tikkun Olam).

Simon Elias este fiul lui Isac Elias , cel care împreună cu Marcus Mayer a dobândit, ca evreu,  primul drept de ședere în Arad. Fiul lui Simon este Ármin Éles (după maghiarizarea numelui) fiind unul dintre întemeietorii Camerei de Comerț și Industrie a Aradului alături de alți evrei precum: Paul Walfisch, Ferenc Grünwald și Tivadar Ottenberg.

Margareta Szegő

Isac Elias împreună cu Marcus Mayer au fost primii evrei care s-au stabilit în orașul Arad. Ottó Lakatos ne vorbește despre prima pagină din evidența familiilor evreiești din comunitate, unde apare, de asemenea, numele de Éliás Izsák, astfel putându-l considera unul dintre întemeietorii Comunității Evreilor din Arad. Același lucru îl putem spune și despre bazele primei instituții evreiești din Arad, Hevra Kadisha (sau Chevra Kadisa), care a luat ființă în același timp cu comunitatea[1], dacă nu chiar înaintea ei. Întemeietorul ei pare a fi, de asemenea, Isac Elias, în anul 1729.[2]

La început, organizația de caritate se ocupa de înmormântarea evreilor, administrarea cimitirelor și îngrijirea bolnavilor. Numărul membrilor ei a crescut concomitent cu dezvoltarea comunității, iar în 1869 instituția avea 520 de membrii cotizanți, urcând la 700 în anul 1900. În 1840, Hevra Kadisha a înființat un spital separat care a fost mărit în anul 1861.[3] Serviciile oferite de Hevra Kadisha s-au extins de la sistematizarea, amenajarea și îngrijirea cimitirului neolog și al celui ortodox, la crearea și întreținerea spitalului, la ajutorarea celor în suferință, fie ei invalizi, incapabili de muncă, vârstnici și așa mai departe.

Totodată, cel mai vechi mormânt din cimitirul evreiesc de rit neolog din Arad este cel al bătrânului Isac Elias (Éliás Izsák) care a decedat pe data de 5 iulie 1754.[4]

Margareta Szegő

[1] Lakatos Ottó, Arad Története (Vol. II), Arad, 1881, p. 81

[2] Istoria Evreimii Arădene, Editura Minimum, 1996, p. 39

[3] Újvári Péter, Magyar Zsidó Lexikon, Budapesta, 1929, p. 58

[4] Lakatos Ottó, Arad Története (Vol. II), Arad, 1881, p. 79